Am blog! :D

Aveam blog şi înainte. :) De fapt, aveam mai multe bloguri. Pe care am decis să le adun într-un singur loc, de aceea am cumpărat domeniul www.bristena.com.
Din păcate, în primăvara acestui an, din cauza unor probleme tehnice (care nu au ţinut de mine), blogul a fost complet şters. Nu am avut ocazia să fac un backup, aşa că m-am trezit cu toate textele şterse. Am reuşit să recuperez, de pe internet şi de pe două bloguri mai vechi, o mare parte din texte, dar abia azi am reuşit să le urc pe toate aici. Sunt doar câteva (3-4?) pe care nu le-am mai găsit.
Materialele despre Travian vor fi republicate pe o pagină separată, pentru că erau deja mult prea multe teme la grămadă. Sper că voi reuşi să refac în curând şi blogul acela.

Eu merg să votez

Eu merg duminică să votez. De ce? Pentru că îmi pasă de viitorul meu şi de viitorul familiei mele.
Indiferent că voi alege „Da” sau „Nu”: important e să votez. Să nu îi las pe alţii să decidă pentru mine. Să fiu cu conştinţa împăcată, indiferent care va fi până la urmă rezultatul alegerilor.

Nu mă interesează poveştile despre comuniştii (??) care vin la putere, pentru că votul actual nu este de alegere a lui Ponta sau a lui Antonescu. Se votează demiterea unei persoane, demitere după care ar urma alte alegeri. Iar la acele alegeri ar putea la fel de bine să câştige PDL – cine îi opreşte?

Citeşte întregul articol…

Nu am jucat Travian degeaba

Cica sunt femeie serioasă, lucrez în domeniul diplomaţiei culturale. Angajată a unui anumit minister, nu spun care. Cu contract care trebuia deja să expire din 2010, dar care mi-a fost prelungit de două ori. Şi care în octombrie se încheie defintiv, nu mai poate fi prelungit.
Ca orice om serios, m-am apucat acum vreo 2 luni să îmi caut alt job. Opţiunile:
- jurnalist (meseria mea de bază) – slabe şanse în Germania, că abia au loc pentru jurnaliştii lor
- jurnalist în Timişoara sau Bucureşti – şanse şi mai slabe, plus că salariul lasă de dorit (asta ca să mă exprim frumos)
- profesor de germană (a doua meserie a mea, teoretic, conform diplomei de la facultate) – no way
- în domeniul cultural: în Timişoara niet cultura, în Bucureşti niet bani să îmi plătesc chiria
- management cultural în Germania: nu sună rău, dar parcă aş vrea ceva nou, alt domeniu
- secretariat: în Germania nu mă ia nimeni, cică sunt supracalificată, în plus nu am terminat facultatea de secretare (noh sorry că nu a fost visul meu suprem să mă fac secretară)

Deci… până la urmă ce fac?
Stătui io şi cujetai… şi m-am gândit să depun CV-uri pentru joburi în domeniul jocurilor online!
Chestia asta cu jocurile şi comunităţile online este una dintre puţinele branşe care au crescut de câteva ori în timpul crizei economice, când alte domenii o luau la vale. În plus, se plăteşte mai bine decât în domeniul cultural, în presă sau unde aş mai putea lucra. Aşa că… jocuri online să fie!
Cu experienţa pe care o aveam ca SuperModerator, SuperMultihunter, Head Support în cadrul echipei Travian, precum şi ca redactor-şef al revistei TravianMania, 6 firme au fost interesate să mă angajeze. Cinci încă se mai gândesc şi analizează probele de lucru trimise (pentru una, de exemplu, trebuia să scriu texte pentru jocurile noi). A şasea mi-a răspuns acum 15 minute: mă angajează!
So…. Din 1 noiembrie, sunt mândră locuitoare a oraşului München. Community Manager pentru cea mai mare revistă de IT din Germania, dar eu mă ocup de partea online. Ce trebuie să fac: cam ce am făcut şi în echipa Travian, doar că voi avea de administrat o comunitate de peste două milioane de useri!
Încă nu dau de băut, până nu semnez contractul. Trebuie să îl primesc zilele astea.

Aşa… să tragem concluzii:
1. Dacă odrasla vrea să piardă vremea în faţa calculatorului, las-o! S-ar putea să fie primii paşi spre o carieră în domeniul IT.
2. Nu mi-am pierdut vremea degeaba cu Travian!

Nume pe care nu le-aş da copiilor mei

“What’s in a name? That which we call a rose
By any other name would smell as sweet.”

(Shakespeare, Romeo & Julieta)

Căutam pe internet ceva (nu mai ştiu exact ce) şi am “aterizat” pe un forum de discuţii, unde viitoare mămici scriau ce nume vor să le dea copiilor lor şi care nume li se par oribile. M-am amuzat teribil citind ce  postaseră acolo doamnele, aşa încât am decis să postez şi eu, aici, o listă cu nume pe care nu le-aş da EVER copiilor mei (indiferent că e vorba de fată sau băiat).

Deja de mică am crescut într-un mediu multicultural, aşa încât voi analiza nume din orice limbă, pentru că oricare ar putea fi un posibil “candidat”.
1. Nume americane / de staruri: Britney, Jaqueline, Ashley, Justin, John, Gary & Co. Ies total din discuţie mai ales în cazul în care soţul meu va avea un nume românesc get-beget: aş muri de râs ca fata mea să se numească Jaqueline Charlize Moraru sau băieţelul să fie Mark Justin Popa.
2. Nume româneşti, “traduse” (să zicem că ar fi o variantă a primei cateogrii): aici intră nume cum ar fi banalul Ion, transformat (nu şi în acte) cu atâta drag de unii în John sau Jean.
3. Nume italieneşti, devenite între timp specifice unei anumite categorii etnice (ştiţi voi care): Romeo, Valentino, Leonardo, etc.
4. Nume “telenovelistice”: Esmeralda, Consuelo, Marimar, Jose-Armando, Jose-Fernando și alte derivate.
5. Numele unor luni (în general, în limba engleză): April, May, June, Augustin, etc.
6. Nume germanice arhaice: Brunhilde, Waltraud, Adalbert, Parzival, Tristan sau alte denumiri din poemele Evului Mediu.
7. Nume “a la Hollywood” (subcategorie a primei categorii, face referire la numele date de staruri copiilor lor): Apple (Gwyneth Paltrow; nu accept nici varianta românească Măr sau Merişor), Tallulah Belle (Bruce Willis & Demi Moore), Diva Muffin (Frank Zappa; revenind la limba română – nu îmi voi numi copii nici Gogoşel sau Clătituţa), Moon Unit (tot Frank Zappa), Moxie CrimeFighter (fiica entertainer-ului Penn Jillette), Petal Rainbow Blossom (Jamie Oliver), Poppy Honey (acelaşi Jamie Oliver), Sparrow James Midnight (Nicole Ritchie – l-o fi conceput la miezul nopţii), Sunday Rose (Nicole Kidman & Keith Urban), Zuma Nesta Rock (Gwen Stefani & Gavin Rossdale).
8. Nume “geografice”: Alaska, Montana, Paris, Brooklyn, Bronx, Constanţa, Ocean, River, Dunărica, Braşovel.
9. Nume “unisex”, care constat că – cel puţin în Germania – sunt la modă, iar eu nu ştiu niciodată cum să mă adresez persoanei de la care tocmai am primit un e-mail: domnul/doamna Rene (în cazuri fericite, doamna are doi E în coadă), Denis (cu eventuala variantă feminină Denise – dar nu întotdeauna), etc.
10. Nume de “tractorişti” (îmi cer scuze dacă cineva dintre cititori are unul dintre numele enumerate): Costică, Ghiţă, Lică, Mişu, Jean-ul menţionat şi mai devreme & numele feminine din aceeaşi categorie: Nuţi, Leana, Tanţa & Co.
11. Nume de eroi (din istorie sau din benzi desenate): Spartacus, Ahile, Wolverine, Spiderman, Superman şi care mai sunt.
12. Paronime (adică nume care au aproape aceeaşi formă ca alte cuvinte, pe care copiii răutăcioşi le-ar putea folosi pentru a-mi striga odrasla): Violeta-Violata ar fi un exemplu minunat.

Pentru moment, cam astea ar fi. Dacă vă vin şi vouă în minte nume pe care nu le-aţi da niciodată copiilor voştri, postaţi-le aici, sub formă de comentariu.

Părăsesc echipa Travian

Din păcate, în primăvara lui 2012, din cauza unor probleme tehnice, blogul meu a fost şters în întregime. Am reuşit să recuperez textul postat atunci, dar nu este complet. Mai jos, găsiţi câteva paragrafe din articol, cele pe care am reuşit să le recuperez.

Sunt la birou, dar numai la muncă nu mi-e gândul. Îmi curg lacrimi în timp ce le scriu Monicăi şi lui Nosferatu că mă pregătesc să postez cel mai dificil mesaj pe care l-am scris în ultimii ani. Nici nu am ştiut până acum cât de greu îmi va fi să îl scriu.

“Părăsesc Echipa Travian.”

Trebuie sa anunt userii, sa imi iau ramas-bun. De la persoane pe care nu le-am cunoscut si nu le voi cunoaste vreodata, dar alaturi de care am crescut si m-am dezvoltat in ultimii ani. Niste nick-uri de care trebuie sa ma despart, dar care vor ramane mereu parte din mine: pentru ca si Travian-ul m-a facut cea care sunt acum.
Intru pentru ultima data pe adresa de mail bristena@travian.ro, o ultima data si pe diversele conturi pe care le am in programele folosite de echipa. Raspund la un (….)

Aici mai erau câteva idei, enumerasem unele amintiri care îmi veneau atunci în minte, câteva idei despre anii petrecuţi în lumea Travian.

Trei ani şi jumătate…. Trei ani şi jumătate în care am cunoscut o mulţime de prieteni, unii dintre ei îmi vor rămâne probabil prieteni ani buni de acum înainte. Trei ani şi jumătate în care am asistat la victorii, la înfrângeri, la drame, la bucurii. Trei ani şi jumătate în care v-am banat, v-am ajutat, mi-aţi mulţumit, m-aţi înjurat.

La finalul materialului, ţin minte că vă mulţumeam tuturor pentru momentele petrecute împreună.

Mai jos, comentariile care au fost postate, la vremea respectivă, de unii dintre voi. Citeşte mai departe…

Rock am Ring 2011

Valmont (jucătorul de Travian, nu personajul din Legături periculoase) e prietenul meu cel mai bun. Nu pentru că pot vorbi cu el orice tâmpenie sau alte chestii care “definesc” un prieten cel mai bun, ci pentru că e persoana care, în afară de familie, m-a marcat cel mai mult, m-a făcut în mare parte să fiu cea care sunt acum.

La finalul anului trecut şi începutul acestui an, ne-am certat urât de tot. În aceeaşi perioadă, a fost ziua lui de naştere. Pentru că împlinea 30 de ani (sumă rotundă, schimba prefixul, etc.), am decis să îi cumpăr două bilete pentru Rock am Ring, un festival la care ştiam că îşi doreşte foarte mult să meargă.

Nu am mai vorbit cu el din decembrie-ianuarie, deci nu ştiam dacă va merge până la urmă la Ring. Vorbesc cu câţiva travianişti care îi sunt mai apropiaţi, aflu că nimeni nu ştie dacă va participa sau nu. Vorbesc cu prietenul lui, Adi, şi îmi spune că Valmont nu va merge la Ring, îmi explică motivele.

Analizez stelele (cine urmăreşte www.astro.bristena.com ştie că am o pasiune pentru astrologie), astrele lui Valmont arată că e o perioadă favorabilă călătoriilor, aşa că îmi iau inima-n dinţi şi îi trimit SMS: “Mergi la Rock am Ring?” Îmi răspunde că nu merge, iar eu încep, în dulcele-mi stil clasic, să îl bat la cap şi să duc muncă de convingere. În cele din urmă, îl conving şi reuşeşte cumva să îşi ia liber de la lucru.

Îl întreb uşor temătoare: “Auzi? Dacă tot nu ai cu cine să mergi, crezi că mă poţi suporta pe mine un weekend?” Da, mă suportă: pentru Rock am Ring, îngropăm securea războiului.

Citeşte întregul articol…

Impresii după Eurovision 2010

Nu ţin minte să fi existat o ediţie Eurovision care să îmi placă atât de mult ca cea de anul acesta. De mult timp nu am mai dansat de una singură în camera de zi, aşa cum am făcut ieri.

Câştigătoarea – Lena, din Germania, cu melodia Satellite. O melodie drăguţă, dar nu era favorita mea. Stilul Lenei e interesant, dar cam “nebun” pentru gusturile mele. Zic asta după ce am urmărit-o câteva luni de zile, în timpul show-ului “Unser Star für Oslo”, show în urma căruia Lena a fost aleasă să reprezinte Germania la Eurovision 2010. Presupun că show-ul respectiv a fost urmărit în multe ţări europene (era pe Pro7, un canal german de televiziune urmărit în mai multe ţări) şi probabil de aceea Lena a primit aşa multe voturi. Pentru că era singura de care au auzit şi alţii, nu doar publicul din ţara natală.
Melodia şi stilul ei se înscriu în curentul actual, văd că au apărut multe fătuce de genul acesta, uşor răsfăţate, cu melodii copilăroaso-serioase (îmi aduce aminte de Soko, cu melodia I kill her). Deşi era considerată de presa străină una dintre favorite, până şi Stefan Raab, cel care a descoperit-o pe Lena, declara acum câteva zile că s-ar bucura să ajungă printre primii 10. Sigur că îşi dorea să câştige, dar nu se gândea că vor ajunge pe locul 1.

Citeşte mai departe…

Dor de dans

Azi mi-am dat seama cat de mult imi lipseste dansul. Nu am mai dansat de ceva vreme, mai ales nu dansurile mele. In primul rand, pentru ca nu am cu cine: baietii din ziua de azi nu mai danseaza deloc, ce sa le mai ceri sa stie si dansuri latino?

Dati-mi voie sa va prezint dansurile mele preferate:

… rumba – in opinia mea, cel mai senzual dans care exista:

… si paso doble, un dans pe care il ador, pentru ca e plin de energie:

Mărţişor… cu tristeţe

1 Martie mie mi-a adus tristeţe. Deşi, teoretic, începe primăvara, e momentul să ne bucurăm, primim mărţişoare care să ne aducă noroc şi alte cele, eu ieri m-am putut gândi la un singur lucru: e primul an de când m-am născut în care bunicul meu nu mi-a dăruit un mărţişor. Pentru că bunicul meu nu mai este.
Şi ştii ce e cel mai trist? Că nici măcar nu mai ştiu care e ultimul mărţişor primit de la el, anul trecut, când – deşi era grav bolnav – mi-a cumpărat unul. A cumpărat pentru toate femeile din casă, aşa cum făcea de când mă ştiu. Mărţişorul respectiv e precis undeva, acasă, printr-un sertar. Nu l-am preţuit ca fiind ultimul, pentru că niciodată nu te gândeşti că acela e ultimul mărţişor, ultima îmbrăţişare, ultimul zâmbet, ultimul sărut din partea unui iubit şi aşa mai departe. Mai ales în cazul bunicilor şi al părinţilor, ai impresia că ei vor fi mereu acolo. Că vor fi acolo şi că îţi vor oferi la nesfârşit îmbrăţişări, zâmbete, dragostea lor şi… mărţişoare.
De fiecare dată când pierd pe cineva drag, îmi spun că – de acum înainte – voi fi mai atentă. Că voi preţui fiecare cadou şi fiecare gest ca fiind ultimul. Şi totuşi: ideea asta zboară repede din gândul meu şi trăiesc mai departe cu impresia că unele persoane, stări de fapt şi lucruri nu se sfârşesc niciodată.

Bubu, de data asta îţi ofer eu un fir de mărţişor, alb cu roşu, ca să îţi aducă noroc acolo unde eşti. Şi ca semn de recunoştinţă pentru toate mărţişoarele pe care mi le-ai oferit tu mie.