Rock am Ring 2011

Valmont (jucătorul de Travian, nu personajul din Legături periculoase) e prietenul meu cel mai bun. Nu pentru că pot vorbi cu el orice tâmpenie sau alte chestii care “definesc” un prieten cel mai bun, ci pentru că e persoana care, în afară de familie, m-a marcat cel mai mult, m-a făcut în mare parte să fiu cea care sunt acum.

La finalul anului trecut şi începutul acestui an, ne-am certat urât de tot. În aceeaşi perioadă, a fost ziua lui de naştere. Pentru că împlinea 30 de ani (sumă rotundă, schimba prefixul, etc.), am decis să îi cumpăr două bilete pentru Rock am Ring, un festival la care ştiam că îşi doreşte foarte mult să meargă.

Nu am mai vorbit cu el din decembrie-ianuarie, deci nu ştiam dacă va merge până la urmă la Ring. Vorbesc cu câţiva travianişti care îi sunt mai apropiaţi, aflu că nimeni nu ştie dacă va participa sau nu. Vorbesc cu prietenul lui, Adi, şi îmi spune că Valmont nu va merge la Ring, îmi explică motivele.

Analizez stelele (cine urmăreşte www.astro.bristena.com ştie că am o pasiune pentru astrologie), astrele lui Valmont arată că e o perioadă favorabilă călătoriilor, aşa că îmi iau inima-n dinţi şi îi trimit SMS: “Mergi la Rock am Ring?” Îmi răspunde că nu merge, iar eu încep, în dulcele-mi stil clasic, să îl bat la cap şi să duc muncă de convingere. În cele din urmă, îl conving şi reuşeşte cumva să îşi ia liber de la lucru.

Îl întreb uşor temătoare: “Auzi? Dacă tot nu ai cu cine să mergi, crezi că mă poţi suporta pe mine un weekend?” Da, mă suportă: pentru Rock am Ring, îngropăm securea războiului.

 Am cumpărat cort, am cumpărat saltea şi ce ne mai trebuia. Şi am plecat, vineri dimineaţa, spre Ring.În câteva ore, am reuşit să rezervăm bilete de avion până la Bonn, de tren spre Koblenz şi apoi să închiriem o maşină de la Koblenz până la Nürburgring (da, locul ăla unde se ţin curse de formula 1).

Ajunşi în Koblenz, era să facem stop cardiac: paşaportul meu este expirat, buletinul la fel (long story….). Aveam la mine un document din partea Consulatului, numit “titlu de călătorie”, pe care, însă, firma de rent-a-car nu îl recunoaşte. Sun consulul, vorbeste cu omul de la rent-a-car: “Recunoaştem titlul de călătorie ca document cu care doamna se legitimează, dar nu îl acceptăm ca garanţie pentru a-i închiria maşina.”

“Ş-amu ce facem?” Valmont dă un telefon, în 10-15 minute mergem la altă firmă din domeniu şi primim maşinuţa cu care mergem la Ring.

Am ajuns, într-un final, acolo şi am rămas total uimiţi: atâtea persoane, atâtea corturi, atâtea maşini!…. O nebunie!!

“Vecinii” noştri erau veniţi chiar şi cu tiruri, unde aveau canapele pe care dormeau, boxe şi amplificatoare unde se auzea non-stop muzică. Cei veniţi în grupuri îşi făcuseră, cu panglici d-alea ca ale poliţiei, “taberele” lor, aveau chiar şi steaguri care marcau zona. Grill-uri, bazine gonflabile pentru bălăceală în timpul zilei, tot felul de chestii care arătau că oamenii ştiau ce e viaţa la Ring, clar nu erau pentru prima dată acolo.

Ne-am despachetat lucrurile, am montat cortul (lângă un grup de români întâlniţi acolo) şi am plecat le primul concert. Logic că nu am avut stare să umflăm salteaua (luasem una gonflabilă şi o plapumă d-aia subţirică, mi s-au părut mai ok decât izopren şi saci de dormit).

Am plecat, deci, să vedem arealul unde se ţineau concertele: pe trei scene, în paralel. Nefiind familiarizaţi cu zona, am mers pe jos de ni s-a acrit.

Acolo…. nebunie şi mai mare decât ce văzusem pe drum: mii de oameni, unii în picioare, alţii stând pe jos, deja obosiţi de atâta umblătură şi probabil amorţiţi şi de alcool. Ce am apreciat: sistemul de securitate, care era super bine pus la punct. La intrare, te verificau să nu ai nimic ascuţit, arme albe, etc. la tine. În plus, nu lăsau pe nimeni să intre cu sticle sau doze. Aveai voie doar cu suc (cel mult un litru), şi acela ambalat în cutii de carton. În schimb: berea în perimetrul respectiv e super ieftină.  Alcool tare nu se vinde – poate de aceea nici nu am asistat la vreo bătaie sau scandal.

Tot legat de siguranţă: în faţa scenelor erau postate garduri, erau delimitate zone. În momentul în care într-o zonă se atingea un anumit număr de persoane, nu mai lăsau pe nimeni să intre, pentru a evita îmbulzeala. Din cauza asta, ca să fim cât mai aproape de scenă când cântă formaţiile pe care voiam să le vedem, a trebuit să intrăm în perimetrele respective mult mai devreme.

În prima zi, am mers acolo pe la 18.00, ca să îi vedem pe Mando Diao şi pe Kings of Leon, care cântau abia de la 21.30. Dar a meritat.

Cel mai tare mi s-a părut faptul că, pentru a evita ca lumea să urineze pe la garduri, organizatorii au montat nişte jgheaburi pe post de pisoare, la garduri şi ele. O idee simplă şi ieftină, dar cu un efect foart bun. By the way: m-am amuzat teribil să văd fete încercând să urineze şi ele stând în picioare.

La Kings of Leon nu am stat până la final, pentru că eram obosiţi de pe drum. Şi ştiam că trebuie să mai mergem mult pe jos până ajungem la cort. Nu ştiam, însă, CÂT de mult vom merge pe jos: am greşit drumul şi am făcut un ocol de câţiva kilometri buni. În fine… am ajuns cândva la cort, cu picioarele “varză”. Acolo, salteaua era în continuare dezumflată (logic… cine era să o umfle în absenţa noastră?), am decis să dormim pe plapuma aia subţire de care ziceam. Nu vă spun în ce hal ne-am trezit de dimineaţă… ne dureau toate oasele de la pământul tare şi de la frig. Dar: ne-am trezit pe melodia “Thunderstruck” a celor de la AC/DC, care urla din boxele unor “vecini”, aşa că ziua promitea a fi frumoasă.

Tragem concluzii:

1. Nu avem cafea, deci trebuie să plecăm la Koblenz şi să bem undeva cafea.

2. Mâncarea costă enorm de mult acolo (un cornet cu cartofi prăjiţi era 7 euro, dacă nu mă înşel, un hotdog 5 euro şi tot aşa). Un pahar de Cola sau de apă e 3 euro. Trebuie să mergem la Koblenz şi să cumpărăm mâncare şi băutură. Băutură în punguţe d-alea de aluminiu, ca să fie uşor de cărat şi să nu ne pună să o aruncăm la intrare.

3. E nasol că se ţin concertele în 3 locuri diferite, iar pentru a ajunge de la o scenă la alta e nevoie de mult timp. Şanse să intri în zona din faţa scenei sunt nule, în cazul în care vrei să prinzi toate formaţiile mai mari. Planul pentru a doua zi: renunţăm la Coldplay, decidem să mergem la In Flames, Disturbed, Korn şi Rob Zombies.

Dimineaţa ne-am petrecut-o la Koblenz, un oraş minunat. Ne-am plimbat, am mâncat, am făcut cumpărături: suc, apă, vodcă (pentru Vodca-Cola), conserve cu mâncare, cafea la plic, nişte pantofi pentru mine (aveam picioarele cu răni după prima zi de umblat atâţia kilometri pe jos şi nu mai puteam purta pantofii ce îi aveam la mine).

După-amiază, am umflat salteaua (că ne-am prins noi că nu vom putea dormi din nou pe ea aşa), am dormit puţin şi am plecat din nou spre scene. Din fericire, după ce noaptea trecută am ocolit o mare parte a circuitului de formula 1, ştiam acum drumul mai scurt. Partea proastă e că, şi dacă drumul era mai scurt, picioarele noastre erau la fel de “varză”…

Ca să fie totul şi mai “frumos”, a început o ploaie de zile mari, iar noi nu aveam la noi pelerine de ploaie. Se împărţeau pe-acolo (de către organizatori), dar nu am ştiut de unde trebuie să le luăm. I-am ascultat pe In Flames şi pe Disturbed (minunată descoperiream făcut – eu nu îi ştiam). Apoi, cu picioarele urlând de durere şi plouaţi până la piele, am decis să nu mai stăm la Korn: venea furtuna.

Când am ajuns la cort, încă un lucru care mi-a plăcut: se plimbau pe-acolo paznici, care ne-au spus că se anunţă furtună şi că ne roagă să ne asigurăm cortul: să înfigem mai bine chestiile alea (piroane, cuie, ţăruşi sau ce Dumnezeu sunt), să legăm bine tenta, etc.

Duminică, am decis să mergem la Köln: oraşul e aproape şi mi s-a spus de către un coleg de serviciu că merită văzută catedrala, care e a treia cea mai mare din lume. De asemenea, am văzut la aeroport, când am aterizat, reclamă la o expoziţie interesantă: Tutankamon, adusă de la Cairo. Ne-am gândit că e o şansă probabil unică în viaţă (cine ştie dacă vom ajunge vreodată la Cairo) şi că merită văzută. Din păcate, nu am găsit clădirea unde era expoziţia. Şi, cu picioarele în continuare distruse, am decis să nici nu o căutăm prea mult. Am plecat din nou spre Ring, pentru că vremea iar se înrăutăţea.

De data asta, am căutat pelerine de ploaie şi am mai achiziţionat câteva lucruri: două tricouri dulci de tot pentru piticul lui Adi (cel mic fiind şi finul lui Valmont). Pe unul scrie “My mum rocks”, pe celălalt “If you think I’m cute, you should see my daddy”. Duuuuuulci de tot!

Şi două kilt-uri (fuste d-alea scoţiene) pentru Valmont şi Adi. Ca să aibă cu ce merge la Vama Veche. Vedea-i-aş pe amandoi călcând pliseurile alea.

Ultima seară: am renunţat la System of a Dawn şi am mers la The Bosshoss, 3 Doors Down şi In Extremo. Pe cei din urmă nu i-am mai văzut: a început din nou furtuna. În plus, 3 Doors Down au fost superbissimi şi am decis să încheiem cu ei acest weekend minunat.

Ce ne-a impresionat: fiind duminică, mulţi au plecat spre casă încă după concerte. Dar paznicii nu i-au lăsat să plece din parcare până nu suflau în fiolă, ca să fie siguri că nu sunt beţi. Asta da, organizare bună!

Luni dimineaţa, ne-am împachetat frumos calabalâcul şi am plecat spre casă. Ne-am amuzat teribil să îi întâlnim în gara din Koblenz pe “rockamringişti”, cu corturi şi toate cele după ei, distruşi după atâtea zile de distracţie. Valmont era să piardă al doilea avion (făcea escală la Amsterdam şi, din cauza furtunii, avionul a întârziat, el având doar 15 minute pentru a ajunge de la un avion la celălalt). Bagajul i-a ajuns acasă abia a doua zi. Eu am ajuns acasă la miezul nopţii, pentru că şi avionul meu a avut două ore întârziere.

Acum, aştept să îmi trimită Valmont toate pozele şi filmuleţele făcute, pe care le voi urca (desigur, nu pe toate) şi pe blog.

Concluzii:

1. Cea mai frumoasă experianţă a mea din ultimii x ani.

2. Mai vreau! :D Anul viitor sper să ajung din nou la Ring.

3. Dacă vedeţi în Vamă doi nebuni îmbrăcaţi în fuste, să ştiţi că sunt Adi şi Valmont.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


+ 2 = 11

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>